Informații Recuperare Date

Recuperarea datelor de pe disk-uri cu suprafața distrusă

Disk cu suprafata deteriorata

In ultimele luni am constatat o marire considerabila a cazurilor de recuperari de date survenite in  urma diveselor socuri mecanice: lovire, cadere, bruscari in timpul functionarii. Principala problema care rezulta in astfel de cazuri este caderea capetelor de citire/scriere pe platane, ceea ce genereaza semnificative distrugeri ale suportului pe care sunt inregistrate datele. In cazul acesta, prin suport de inregistrare se intelege suprafetele platanelor pe care sunt memorate datele. Este interesant de stiut cum arata un hard disk functional in comparatie cu unul care a suferit distrugeri in urma unui soc mecanic. In primul caz suprafetele platanelor arata ca o oglinda, fara nici un fel de imperfectiuni sau zagrieturi. Filtrul intern este alb si imaculat. In timpul functionarii hard disk-ului se formeaza o perna de aer care ajuta capetele sa pluteasca deasupra platanelor. Capetele se deplaseaza pe toata suprafata platanelor citind sau scriind informatia fara sa atinga suprafata acestora. Atingerea platanelor este permisa doar la modelele care isi parcheaza capetele spre interiorul disk-ului, intr-o zona speciala care nu contine informatii. Unele modele isi parcheaza capetele in exteriorul platanelor, pe o rampa speciala. O bruscare a disk-ului in timpul functionarii generaza o “cadere” a capetelor pe suprafata platanului creand zgarieturi care se extind la fiecare trecere a capetelor prin zona respectiva. Mici particule sunt imprastiate in tot disk-ul, contaminand in timp toate capetele si afectand suprafetele tuturor platanelor. In timp distrugerile devin generalizate iar datele practic nerecuperabile. De cele mai multe ori, disk-ul mai continua sa functioneze o perioda de timp, dupa care se defecteaza definitiv, iar datele devin aproape imposibil de recuperat. Cea mai sigura modalitate de a recupera datele rapid si la costuri reduse este ca dupa un soc mecanic disk-ul sa nu mai fie folosit absolut deloc, pana nu se recupereaza toate datele de pe acesta. Mai devreme sau mai tarziu acesta oricum se va defecta iremediabil.

Discurile care au suferit socuri mecanice se impart in doua categorii: partial recuperabile si nerecuperabile.

Cazuri (partial) recuperabile

In cel mai fericit caz, distrugerile sunt minime, iar datele se pot recupera prin procedee specifice intr-un procent destul de mare, poate chiar 100% in cazul in care aceste distrugeri sunt in zone neesentiale (ex.: fisiere din folderul ce contine sistemul de operare, fisiere temporare sau in zone nefolosite de sistemul de fisiere). In cel mai nefericit caz, datorita distrugerilor  este posibila numai o recuperare partiala a datelor, intr-un procent ce este corelat cu dimensiunea distrugerilor. In acest caz este necesara schimbarea componentelor defecte (aceasta operatie se realizeaza intr-o Camera Alba – Class 100 Clean Room) inainte de a incepe recuperarea. Producatorii de hard disk-uri nu vand componente, asadar este nevoie de un donator compatibil pentru piese, lucru nu tocmai simplu de gasit. Procesul de recuperare incepe dupa schimbarea componentelor defecte si rezolvarea eventualelor probleme de firmware. In timpul procesului, disk-ul comuta citirea de pe un cap pe altul, in functie de organizarea sa interna. Comutarea difera de la disk la disk. Spre exemplu, la disk-urile Maxtor comutarea se face foarte rapid, dupa citirea unui volum mic de date, insa la Samsung ea poate surveni dupa citirea catorva gigabytes. Acest lucru este extrem de important in cazul in care unul sau mai multe capete sunt defecte sau una sau mai multe suprafete ale platanelor sunt necitibile. Pentru a intelege mai bine acesta situatie putem exemplifica urmatorul caz. Sa presupunem ca avem un disk cu 4 capete si unul dintre ele este defect. In general, acest cap se dezactiveaza si se citesc datele aferente celor 3 capete functionale. Asadar in teorie datele sunt recuperabile in proportie de 75% insa in practica poate fi mult mai putin. Aceast lucru se intampla datorita faptului ca un fisier poate avea o parte din el pe suprafata nerecuperata a platanului corespunzator capului defect. Fisierele mici au sansa mult mai mare sa fie valide decat fisierele de dimensiune mare. Dupa citirea datelor cu cele 3 capete functionale, in general se schimba capetele si se incearca citirea informatiilor corespunzatoare capului defect. Insa, daca suprafata este foarte deteriorata, dupa un timp noul cap de citire/scriere functional se va defecta, presupunand din nou schimbarea sa.

Cazurile nerecuperabile

HeadCrash_2In situatia in care distrugerile sunt majore, datele pot fi nerecuperabile. In acest caz tot disk-ul este afectat, capetele deteriorate si suprafata distrusa. Capetele deteriorate pot crea alte distrugeri, invizibile cu ochiul liber. Acestea se pot observa insa la microscop, iar analiza preliminara este esentiala in stabilirea deciziei de a continua sau nu recuperarea.  Daca decontaminarea nu se poate face la un nivel acceptabil, este posibil si probabil ca disk-ul sa distruga un nou set de capete, fara sa se poata citi vreo informatie. Chiar daca disk-ul va porni si va incepe sa copieze date, in scurt timp se va defecta din nou, distrugand componentele abia schimbate. Un alt aspect esential este firmware-ul stocat pe platane intr-o zona speciala (SA). Acesta contine setari unice care pot bloca accesul la date. Daca zgarieturile sunt in acesta zona iar aceste informatii sunt pierdute, este foarte probabil ca datele sa nu se poata recupera.

In concluzie putem spune ca in majoritatea cazurilor de  distrugeri de suprafata recuperarea datelor in procent de 100% nu este posibila, iar clientul trebuie sa se decida daca o recuperare de date partiala este acceptabila sau nu. Ironic este faptul ca in aceste cazuri timpul si resursele investite pentru o recuperare partiala sunt mult mai mari decat in cazul altor tipuri de defecte, in care recuperarea este posibila 100%. La fel din pacate si pretul!

QUARTZ DATA RECOVERY SRL

Articole similare
Baza de cunoștințe Informații Recuperare Date Recuperarea datelor șterse de pe SSD-uri

Recuperarea datelor șterse pe pe hard disk-uri se poate face relativ fără probleme atât timp cât sectoarele de disk pe care au fost stocate datele nu au fost suprascrise cu altă informație. Afla mai multe!

Baza de cunoștințe Informații Recuperare Date Cele mai fiabile hard disk-uri pentru desktop

„Care este cea mai fiabilă marcă de hard disk?” este și va rămâne o întrebare care niciodată de-a lungul anilor nu a avut un răspuns clar. Discuțiile pe această temă sunt interminabile și de multe ori subiective.

Baza de cunoștințe Informații Recuperare Date Sisteme hibride de stocare

Sistemele hibride combină un HDD care beneficiază de o capacitate mărită de stocare cu un SSD care are avantajul de a fi foarte rapid în utilizare, oferind un compromis rezonabil pentru păstrarea datelor.